Te aşteptăm acasă.

Ai plecat!

Un an de aşteptare ne desparte.. iar de fiecare dată cînd  te reîntorci , revii mai obosită, mai bătrîna, mai bolnavă.. 

revii că noi te aşteptăm acasă, dar la sigur nu ai mai fi venit niciodată.

Ne-ai lăsat iar acasă, iar în doi , iar ai nimănui..

E grea despărţirea, e pustie singurătatea, e mai casă acolo unde este mama..

Timpul trece şi deşi devenim mai distante.. înteleg că chiar nu am avut de ales.

Te jertfeşti ca noua să ne fie bine, dar  nu-i bine deloc..

Zi de zi ne întoarcem la casa la care nu ne aşteaptă nimeni.. dar ştiu că într-o zi măcar pe o luna din an totul se va schimba, şi tot aştept..

Dacă ar fi în puterile mele nu ai mai fi plecat niciodată..

Atîtea nu am reuşit să-ţi spun, cu toate că am avut mult timp, din nou nu l-am preţuit  şi iar le las pe data viitoare. Uneori ma tem ca poate să nu mai existe o dată viitoare...

Te las să pleci cu gîndul de-a te revedea curînd... peste cel puţin un an.

Deja nu-mi amintesc momente cînd erai  zi de zi alături, dar atît de mult îmi lipsesc..

Iartă-ne că nu-ţi mulţumim în fiecare zi şi deseori uităm să-ţi spunem că te iubim..

Mii dor .

Îmi lipseşti.

Te iubim.

Te aşteptăm acasă...