Ei speră... să te întorci acasă..

Am găsit-o la poartă, singură, bătrină, aranjată dar cu o privire plină de aşteptare, de dor, şi de sperantă că vor apărea cei dragi acasă..

Era îngîndurată şi totodată bucuroasă de-a vedea pe cineva venid la ea,căci scaunul de la poartă îi devine limită de călătorie în micul orăşel in care trăieşte.

Trecută de 80 de ani, rămîne totuşi desteaptă, sfătuitoare, constientă,  şi mult prea răbdătoare..

 M-am mirat cum în pofida timpului nu şi-a pierdut umorul, pofta de viată, nici chiar dragostea de animale , căci avea trei patrupezi,care o iubeau şi  nu o lasau  din priviri.

Deşi ,bătrîna, e încă în putere să  fie mamă copilului bolnav care i la dat soarta şi să-i poarte de grija cum nimeni nu o ştie mai bine…pe cind copilul mai mic ,sănătos e plecat în lume .

Undeva departe acesta are grijă de  un bătrin străin la fel ca ea..cu care sta zi şi noapte plîngînd uneori poate în perna sa, ştiind că acasă are o mamă ce la fel are nevoie de ingrijirea unicii fiice sănătoase care îsi jertveşte viata departe de toti cei dragi pentru a supravietui şi-a asigura starea materială, sănătatea şi studiile celor ce ii sunt cei mai scumpi.

Sănătatea o pune la incercare, a suportat o multime de intervenţii chirurgicale, devenind exemplu viu în lupta pentru viaţă.

Zi de zi ea işi asteaptă copii acasă..să o vada, să-i aducă o pîine, sau chiar unele medicamente. Însă nu are cine.. dar ea nu-şi pierde speranţa şi tot asteaptă căci ştie că macar de doua ori pe an unica ei fiica sănătoasa   păşeşte pragul casei…

 

Şi ea continuă să astepte avînd un singur ghid, mereu fidel – scaunul de la poartă, cu care împărtăşeşte sîngurătatea, speranta si chiar lacrimile.. tot asteptînd cineva să vina acasă.