Ţine-mă de mîină, vreau să fiu singură!

Paradoxal dar mereu ne gîndim la ceea ce ne lipseşte, decît să ne bucurăm de ceea ce avem.

Îndrăznind să spun ,,nu “ unor persoane am învîţat să-mi spun un mare ,,Da!” mie, ce mă face să fiu tot mai aproape de dorinţele mele.

Într-un cuplu mereu  ne străduim să fim responsabili de partea celuilalt, că trebuie, că  e vina cuiva, însă nu putem impune nimănui să simtă ceea ce simţi tu, şi nici să aibă obligaţia de a te face fericită. Eşti capabil să controlezi numai capătul ce vine de la tine a relatiei ,căci fiecare e responsabil de sentimentele lui.

Astfel, ţie îţi revine să te ocupi de extremitatea ta de relaţie şi numai de a ta!

Deşeurile provin din otrăvituri care subînţeleg aşteptări de la celălalt fără ca macar el să-şi de-a seama de dorinţele tale… Iar ţie nu-ţi revine decît să înăbuşi visele şi aşteptările.

A ţine de mîină nu înseamnă  a fi în doi. Doar timpul arată unde predomină dragoste, şi unde déjà  conveţuiesc persoane total diferite, care nu mai suportă prezenţa alteia. 

Pîna a ajunge la acest decalaj trebuie să învăţăm să dăruim, nu doar să aşteptam…

Nimeni nu te poate face fericit, căci atît fericirea cît şi nefericirea ta nu depinde  de altcineva...

Întrebînd pe fiecare ce este fericirea, răspunsul va fi mereu ceea ce le lipseţte dar nu ce are.

Am uitat să mulţumim  de darurile date de viata şi am încetat să ne mai bucurăm de fiecare clipă.

Ţine-mă de mîina vreau să fiu singură!

Singurătate în doi, subînţelege priviri fără cuvinte , atingeri cu înţelesuri, şi dragoste fără fapte.

Ţine-mă de mîina, nu asculta că tot îţi spun că vreau să fiu singură!

Singurul fel în care nu rişti să mori de sete este să devii izvor!

Planul vieţii.

Ştiind că banii nu aduc fericirea, dar necrezind acest lucru , unii renunţă la fericire pentru a avea bani.

Deja în mintea fiecăruia este clar stipulat că prima etapa e de-a face o casă, masă, carieră şi mai apoi restu ca o remorcă,  în care se încadrează familia, copiii, fericirea.

Crede-ţi că părinţii noştri aveau un plan gata  cînd să venim pe lume?

Ei aveau o viaţă mai fericită, savurau din iubire, apoi făceau o nuntă, căci înainte se întemeia o familie  pentru a creşte copii, iar acum un copil nedorit, întimplător devine motivul fondării unei familii. Cu toate ca numeroşi, erau uniţi, erau familie de nedespărţit.

Ce aşteptăm?!

Credem că   dintii să ne săturam cu bani, apoi eventual şi automat vine  restu.

Uneori  déjà poţi avea tot, dar  dispare capacitatea de-a crea fericirea proprie.

Ce facem noi?!

Zi de zi tindem ca cineva să ne asigure, cineva să ne ajute, să ne facă fericiţi…

Dar noi ce facem?

Aşteptăm!

Pentru dorinţele ce vin din suflet nu trebuiesc bani, nu trebuiesc motive şi nici virstă…

Dacă părinţii noştri ar aştepta să întemeieze o familie cînd ar avea tot absolut , credeţi-mă, că noi nu am fi existat nici pîna  în ziua de azi.

A renunţa la fericire azi, e un prim pas spre a o amîna şi mîine.

Nu îndepărta-ţi oamenii care cel mai mult ii iubiţi, pe mai apoi, căci uneori acest ,,mai apoi” poate să nu fie. Pe cînd de la avere  rămii doar cu teama de a o pierde.

În loc să dormi la serviciu, adă-ţi aminte că cineva duce lipsă de tine, te aşteaptă, şi  vrea să-ţi acapareze atenţia..

Astfel, pierzi fărî să-ţi dai seama ceea ce ai avut  mai scump, cu preţul lăcomiei de-a avea mai mult.

Înţeleg că trebuie să fie o asigurare materială, dar nu  face-ţi exces din asta!

Savurează momentul. Nu aştepta ziua cînd va trebui să te căsătoreşti ori că eşti prea bătrîn şi nu se uită nimeni, ori că ai déjà un copil nedorit care  miine, poimîine va apărea pe lume. În aşa caz  familia ta devine un loc străin, un colţ  îndepărtat de visele tale. 

Nu fă un plan, lasă totul să vină de la sine şi nu aştepta averi, că cele mai fără de preţ comori se află în mintea,, sufletul şi visele tale..

Cariera nu te cuprinde noaptea, banii nu-ţi şterg lacrimile, şi succesul nu te aşteaptă acasă.

Mort cu ochii vii.

Deseori sîntem în situaţia cînd nu avem de ales, continuăm că aşa trebuie , nu din propria dorinţă, dar din necesitate impusă de fluxul societăţii.

De mici ştim că şcoala  îţi creiază primele trepte de viaţă, dar acolo nu te formezi ca personalitate, ci  devii copie a manualului.. iar profesorul  nu este interesat de personalitatea ta, dar de abilităţile de xeroxare a curicumului, deoarece este inadmisibil un răspuns propriu, trebuie să fii conform aşteptărilor lor şi conform celor zubrite şi memorate pentru a putea răspunde.

Şi cînd totuşi ne formăm ca personalitate?

Mulţi nu se pot debarasa de capcana asta şi déjà merg instantaneu pe calea care  fără să vrea i s-a destinat.

Dorinţa lui devine o umbră ascunsă în adîncul sufletului care zace, prinde  praf şi mucegai  aşteptînd că poate cîndva vei avea curajul să o  realizezi.

Te ineci, fără să intri în apă...

Ce facem pentru a ne realiza dorinţele?!

Aşteptăm!

Cineva nu-i obligat să-ţi asigure realizarea visurilor neexprimate. Astefel vei continua să aştepţi în zadar. În loc să faci un prim pas, tu faci contrariu - zaci în tine.

Povesteşti celor care le este în cot de durerile tale sau de dorinţele tale fără să-ţi dai seama.. căci nici nevoile, nici dorinţele nu se lasă la discreţia nimănui.

Dorinţa trebuie să o recunoşti, să o întelegi , să o trăieşti şi să-i dai posibilitate de  realizare.

În caz contrar devii ceea ce vor alţii, vei satisface dorinţa lumii înconjurătoare, pe cînd tu  te vei simţi un mort cu ochii vii , într-o viaţa străină, depărtată şi nu  cea care ai vrut-o tu.

Învaţă-te să comunici cu tine, să fii viu, să trăieşti, şi să te bucuri că poţi  să-ţi realizezi vise, dorinţe.. 

Şi nu doar visa dar fă ceea ce te poate ajuta să ajungi mai aproape de dorinţa ta.

Începe să te asculţi, să te înţelegi şi să fii unic în felul tău… căci  e inutil să trăieşti 70 de ani,

 murind de la 20.

Singurătate în doi.

Fiecare zi devine o nouă încercare de a acăpăra atenţia celui care ţi-l doreşti alături cel mai mult.

Devii  abuză a gîndurilor şi dorinţelor tale...

 Poţi fi singură în doi?

Limita survine atunci cînd deşi sînteţi un cuplu  aveţi momente care vă depărtează, nu aveţi despre ce comunica, povesti, zîmbi, nu mai aveţi de ce să  fi-ţi prieteni.. Sinteţi simpli concubini care nu se tem de a pierde unul pe celalalt, dar se tem de a pierde relaţia déjà inexistentă dintre ei.

 Cu timpul se epuizează tot: dorinţa, sexualitatea,  pe cînd adevărata relaţie se bazează pe respect, prietenie,sprinjin, atenţie, familie şi iubire…

Devii insuportabilă cînd începi să vorbeşti cu cel care nici măcar nu face efort pentru a te asculta, iar fiecare temă care te doare, te usucă pe dinăuntru devine alergică pentru cel ce ai vrea atîtea să-i spui.

 Taci! Analizezi!

Şi în final te schimbi tu!

Întelegi!

 Şi cel mai probabil pleci acolo unde  te aşteaptă! Dar te chinue  gîndul că tu vrei să fii anume aici unde nu te aşteaptă nimeni, nu te ascultă, nu te susţine şi nici măcar nu te vede.

Deşi, poate tu insinuezi situaţia sau nu o întelegi corect, dar e apsurd să continui ceva unde nu mai exista nimic, decît chipul simbolic al relaţiei, iar pe dinăuntru ea fiind goală.

Vorbeşte-mi ! Am atîtea să-ţi spun!

Acultă-mă! Vreau atîtea să aud!

Străinii mei!

Sînte-ţi cei cărora azi vreau să le spun mulţumesc!

Mereu am fost bîntuită  de ideea că sînt singură, îndepărtata,  însă nimeni din noi nu poate supravieţui în singurătate.

Fără să-mi dau seama am fost înconjurată de voi, cei care mereu au fost lîngă mine, iar eu nici măcar nu am depus efortul ca să vă cunosc mai bine.

Acum  vă ador, apreciez, şi  vă sunt recunoscătoare că aţi fost alaturi atunci cînd am avut nevoie.

Susţinerea adesea vine de acolo unde te aştepţi mai puţin, sau de la persoane cu care credeai că niciodată nu vei avea nimic comun.

Prietenii adevăraţi se fac la 20 de ani... restu rămîn colegi, cunoscuţi, amici sau parteneri.

Voi sînteţi cei ce-mi  dau spor de a continua ideile, încredere în forţele proprii şi intuziasm pentru a încerca ceva nou.

 

Da!

Sînteti puţini!

Dar e suficient!

Niciodată nu am crezut că voi deveni atît de aproape cu cei ce pîna acum îmi erau străini.

Străini dar totodată atît de aproape...

 

Mă mîndresc cu voi!

Fiecare în felul lui,dar mereu alături !
Sunt fericită, mereu v-am cunoscut , vă ştiu de mica, însă niciodată nu v-am apreciat  mai mult decît aş fi putut...

 

Simplu!

Vă iubesc!

Suflet de tîrfă.

Eşti tînără!
Frumoasă!

Hmm...
Crezi că eşti suficient de matură pentru a fi cu el?!

Te grăbeşti să fii independentă!

Fidelă! 

A lui!

Jucaţi o nuntă, mica voastră familie devine tot în ochii tăi.
 El te adora, te alintă , esti fericita!

Apoi, apare mult doritul primul al vostru ,,noi,,  primul copil..

Iniţial fericirea e la maxim, rudele ard de nerabdare sa-l vadă, eşti implinită că ai o familie a ta!

Trec anii, treburile casei  devin o abuză şi micul copil iţi ia practit tot timpul liber, incît nu mai reuşeşti să fii la fel de atrăgătoare ca la început..

Îi devii indiferentă, banală, plictisitoare , şi devii doar persoana care ii oferă :
 ,,servicii,, ,
  ,,servicii ai casei,,..

Niciodată nu este mulţumit şi fiecare zi izbucneşte un nou scandal, de la nimic..doar ca nu eşti suficient de bună ca mai înainte...

Apoi, vine indiferenţa... odata cu traiul in doi, ca amicii, care stau împreună ca să mai supraveţuiască o criza.. e banal nu?

Aşa apare ea....

Tînăra lui amantă. Tu sigur nu arăţi atît de perfect ca odinioară şi  ca deobicei închizi ochii.

Asta e prima mare greseală..  

Ai uitat oare că eşti şi tu frumoasă?

Ai uitat că cîndva nu vedea nimic înafară de tine!?

Trezeşte-te!!

Tu nu ai fost în locul ei, dar  ele sunt multe ,mai multe decît crezi, tîrfe care cred că niciodată nu vor ajunge în locul tău, de parcă ar crede că timpul li se opreşte în loc şi au lumea la picioare.

Stai liniştită!

Iniţial e mai greu, vei avea nevoie de putere,sprijin şi încredere în forţele proprii ,căci bărbaţii nu iubesc pe cele ce stau acasă şi fac doar mîncare, curat  şi cresc copii lor.. nu uita de tine! 

Nu uita că  maturitatea   înfrumuseţează femeia, doamna sau soţia..

Tu niciodată nu vei fi ca ea,  cea care mereu va fi ţinută în secret, în umbră în spatele primului plan care este de fapt familia ta!

Oare ele la ce se gîndesc cînd merg împotriva unei familii?

Ah da.. îşi fac  interesele dar bărbaţii ca proştii cred în ele.

Însă niciodată nu vor fi fericite pe nefericirea altcuiva.. sunt nimicuri, care pină la final oricum  va ramîne cu nimic..  

Oricum cu timpul vor fi şi ele mame,soţii, poate şi soţia soţului tău, în viziunea ta va fi doar o tirfă care ţi-a distrus familia,dar ea la fel  va deveni gopodină la casa ei şi mamă a copilului lor,  şi va apărea alta.. mai tînără ca ea care  o va face să  se simtă în locul tău.

Mai devreme sau mai tirziu tot se întoarce!

Femeia perfectă!

Toţi căutăm un ideal , o persoană perfectă şi potrivită pentru a ne face fericiţi.

 Însă sîntem suficienţi de maturi ca să preţuim ceea ce avem?!

Să ajutăm,
stimăm,
alintăm,
iubim şi să  menţinem zi de zi tot ce ne face fericiţi!







E frig , adesea te gîndeşti că o carte bună , o plapumă, şi un ceai, este unicul remediu de relaxare, pentru a te simţi cu adevarat împlinit.Însă pentru asta trebuie cel puţin să trăeşti, dar cum poţi trăi cînd eşti deja un om mort, iar în fiecare dimineaţa te  trezeşti cu un imens doliu dupa persoana care ai putea fi?!

Trezeşte-te!

 A fi perfectă, nu e suficient să faci ce vor altii, sau să fii ce vor  ei, dar să devii ceea de eşti indiferent  ce aşteptari au de la tine.
  Fii tu!!
Perfecţiunea adesea se soldează cu singuratatea, însă femeia perfectă e cea cu o mulţime de griji , responsabilităţi , care nu se lasă bătută de ele şi merge înainte.

Femeia perfectă este  femeie puternică, împlinită, iubită, mamă, soţie sau fiică.

 Eşti împlinită, iubită, alintată, preţuită,adorată  şi zi de zi este acel ce te face să zîmbeşti?!
 Asta e reflecţia unei femei perfecte..

 Nu poţi fi un ideal, dar poti fi tu!

 Acesta  fiind unicul exemplu spre desăvîrşire şi împlinire.

Vorbeşte-mi, am atîtea să-ţi spun!

Vorbim prea mult,gîndim puţin, nu mai auzim pe nimeni. 

Puterea cuvîntului e limitată şi fără valoare.

Mereu sunt hrănita cu vorbe în vînt, care  nu sînt decit o iluzie care mă face să cred că sunt mai aproape de ceea ce-mi doresc, dar  nu este decît o aşteptare infinită la finalul care mi-l doresc .

 

 Vorbeşte-mi , sună mai mult ca :,,vreau să fiu auzită!”… sau  chiar :,,vreau să ştiu ce simţi!”

 Mereu auzim ce vrem, dar nu ce ni se spune, de aici pornesc dezamăgirile, iluzia inconştientă a aşteptărilor şi pierderea de timp.

,, sunt bine!” déjà sună  mai mult ca ,, lăsaţi-ma în pace!”.. sau ,,nu vă priveşte!”

,, va fi bine!” rezumă de fapt că nu va mai fi nimic…

În fiecare zi îmi tot spui vorbe goale, promisiuni de care nici  nu ai în cap să te ţi-i de ele, dar eu tot cred ca un copil naiv că poate de data asta va fi bine, însă vad clar că realitatea e alta.

Nu mă  mai auzi, nu mai vorbim am devenit fară să ne dăm seama doi straini..  

Nu ne mai ţinem noi,  ci ne ţine povestea noastră…

Am uitat a vorbi, a ne asculta sau sfătui... şi am pierdut totul…

Eu mă consum , tu la fel..  nu vrem să recunoaştem dar  nici nu mai avem de ales,  nu vrei să-mi spui nici eu să mai recunosc , dar sîntem déjà prea străini, prea diferiţi, prea indepartati.

Ai uitat sa-mi vorbeşti , ai tăcut şi  s-a făcut praf din ceea ce putea fi… eu am făcut la fel .

Acum sunt prizoniera trecutului şi sclava viitorului .

Nu am de ales şi plec … fără să ţi-o spun.. sau fără să-mi spui tu …

Am să te scutesc de cuvintele de despărţire , sau cele de a  mai rămîne..

Vreau poate multe să aud, dar ştiu că nu voi auzi niciodată :

,,rămîi!”,

 ,,nu pleca!”

sau nici măcar:  ,,am nevoie de tine!” .

Sîntem  doi străini , ce încă nu au curajul să pună punct la povestea care s-a consumat şi nici măcar să vorbească pentru a  se cunoaşte  din nou …

Învaţă-mă să iubesc.

Nu  uita să mă trezeşti în fiecare dimineaţă, să mă iubeşti  şi să mă înveţi să o fac şi eu.

Sunt încă incapabilă, mică, nepricepută, dar plină de dorinţă şi de entuziasm pentru a  fi fericită.

Încep o viaţa noua în care nu e  loc de frică, minciună, lacrimi… există doar zîmbete, emoţii, trăiri şi vise de realizat..

Învaţă-mă să iubesc mai mult decît ieri şi mai puţin decît mîine..

 Invaţă-mă să te simt alături chiar dacă nu eşti, să ne înţelegem chiar dacă nu  vorbim şi să-mi fie dor chiar dacă  te am alături.

Fiecare zi să-mi fie o noua poveste, o poveste în care  să  nu dăm de final, iar fiecare capitol să deschidă noi căi de fericire…

Dragostea vine atunci cînd te aştepti mai puţin . 

Cel ce te iubeşte trebuie să te facă  să radiezi de fericire, să-ti ardă ochii de la voce, atingere sau chiar privire..   

Vreau să fac scoală de iubire..... 

pentru a da şansă  mie de-a încerca din nou ceea ce am uitat demult..

Invaţă-mă să fiu fericită , învaţă-ma să iubesc !

Dragoste pentru nimeni...

Am pierdut 4 ani  cu tine, acum   nu meriţi nici măcar 5 minute din viaţa mea. 

Nu te urăsc dar  ai meritat prea multe în ochii mei. 

Nu eşti destul de bun cum păreai.. 

Eşti un nimeni, un nimic, un ratat  îndrăgostit de sine, obsedat de ideea cît de bun pare şi cît  de ideal  e în oglindă.

Am iubit, a durut, am respins şi caut iar fericirea dar probabil nu  în locurile potrivite, căci de fiecare dată întilnesc doar copii ,copii al lui. 

Urăsc ceea ce-mi aminteşte de el, sunt obsedată de umbra vieţii sale în destinul meu, nu-mi doresc decît să  închid uşa şi să nu o mai deschid niciodată. 

în viziunea mea el nu  merită nimic din ceea ce pot oferi eu. 
M-ai minţit iar şi iar şi iar şi apoi a facut-o din nou…  

Eu naivă am crezut de ficare dată ochilor lui şi eram gata să  las totul ca să fiu fericită, dar fericirea nu constă în a  închide ochii, ci în a privi pînă la stele şi înapoi.

Am atîta dragoste  de oferit , dar  pe zi ce trece mă conving că nu o merită nimeni, nu pot să-mi deschid sufletul pentru a nu fi rănită din nou. 

M-ai trădat, m-ai dezamăgit, m-ai facut să plîng şi să tot aştept  ceva ce nu va fi al meu niciodată. 

Am atîta dragoste de oferit dar nu am cui, sunt singura .... am să ajung în braţele la primul care îmi va promite marea şi sarea , şi iar istoria se va repeta..

Vreau să fac orice numai să-mi iasă gîndurile din cap , însă nu-mi reuşeşte.. mii greu , mă sufoc de durere  şi tot mă întreb  de cîte ori Dumnezeu se va juca cu soarta mea?! 

Aştept probabil ceea ce niciodată nu voi avea...

 Sau ,poate,  eu am ratat şansele oferite neobservîndu-le? 

Mă urăsc pe mine că tot te-am iertat şi  pot face faţă să merg mai departe ,dar ai lăsat prea mult gol în sufletul meu şi  o grămadă de vise spulberate. 

Urăsc momentele în care credeam că eram fericită , însă acum conştientizez că a fost doar o joacă, o joacă a ta în care eu am fost jucăria principală , ce prima s-a uzat , apărînd altele mai noi şi mai colorate. 

Eu sunt vinovată de ceea ce am ajuns, mă detest pentru  că de acum în colo voi fi ceea ce nu vreau sa devin: dură, fără suflet şi cu inima frîntă în care nu va mai exista loc pentru nimeni. 

Am devenit ceea ce nu-mi doream  să ajung, dar în final  voi arăta că încă sunt ceea ce am fost…

Te aşteptăm acasă.

Ai plecat!

Un an de aşteptare ne desparte.. iar de fiecare dată cînd  te reîntorci , revii mai obosită, mai bătrîna, mai bolnavă.. 

revii că noi te aşteptăm acasă, dar la sigur nu ai mai fi venit niciodată.

Ne-ai lăsat iar acasă, iar în doi , iar ai nimănui..

E grea despărţirea, e pustie singurătatea, e mai casă acolo unde este mama..

Timpul trece şi deşi devenim mai distante.. înteleg că chiar nu am avut de ales.

Te jertfeşti ca noua să ne fie bine, dar  nu-i bine deloc..

Zi de zi ne întoarcem la casa la care nu ne aşteaptă nimeni.. dar ştiu că într-o zi măcar pe o luna din an totul se va schimba, şi tot aştept..

Dacă ar fi în puterile mele nu ai mai fi plecat niciodată..

Atîtea nu am reuşit să-ţi spun, cu toate că am avut mult timp, din nou nu l-am preţuit  şi iar le las pe data viitoare. Uneori ma tem ca poate să nu mai existe o dată viitoare...

Te las să pleci cu gîndul de-a te revedea curînd... peste cel puţin un an.

Deja nu-mi amintesc momente cînd erai  zi de zi alături, dar atît de mult îmi lipsesc..

Iartă-ne că nu-ţi mulţumim în fiecare zi şi deseori uităm să-ţi spunem că te iubim..

Mii dor .

Îmi lipseşti.

Te iubim.

Te aşteptăm acasă...

Gustul lui, pe buzele mele.

Tu, eu , noi doi…povestea ce a devenit realitate.

 Simt parfumul tău atunci cînd nu eşti, prezenţa atunci cînd îmi lipseşti.

 Traiesc un vis.. am ceea ce am dorit vreodata.. mă simt împlinită!

 Sunt fericita! Sunt tu!

Pentru că tot aşteptînd un făt-frumos, am descoperit că un simplu bărbat imperfect mă poate face fericită!

Te simt în fiecare dimineată pe buze, în gînd, alături!

Deşi dragostea durează trei ani, mai există loc de pasiune, dragoste, ceartă şi împăcare..

E inutil să tot alergi după cel care îl vrei alături, dar care nu te vrea pe tine, trebuie de deschis ochii şi de văzut ce te inconjoară, fericirea adesea e alături de tine, dar tu niciodată nu ai îndrăznit să o observi.

  

Dragostea poate  dura o veşnicie atunci cînd timpul nu are valoare, cînd trăieşti înafara  lui …

Iubesc! 

Deşi nu mii frică de a pierde… totuşi inţeleg că noi nu  preţuim persoana atît de mult cît povestea trăită alături de ea.

Trăiesc o poveste făra final.. nelimitaţi în timp, necontrolaţi in viaţa.. poveste în care adesea nici eu nu mă regăsesc.. dar totuşi ea nu se consuma…

 Zi de zi apare o nouă încercare..dar totuşi încă mai simt gustul lui pe buzele mele..