Singurătate în doi.

Fiecare zi devine o nouă încercare de a acăpăra atenţia celui care ţi-l doreşti alături cel mai mult.

Devii  abuză a gîndurilor şi dorinţelor tale...

 Poţi fi singură în doi?

Limita survine atunci cînd deşi sînteţi un cuplu  aveţi momente care vă depărtează, nu aveţi despre ce comunica, povesti, zîmbi, nu mai aveţi de ce să  fi-ţi prieteni.. Sinteţi simpli concubini care nu se tem de a pierde unul pe celalalt, dar se tem de a pierde relaţia déjà inexistentă dintre ei.

 Cu timpul se epuizează tot: dorinţa, sexualitatea,  pe cînd adevărata relaţie se bazează pe respect, prietenie,sprinjin, atenţie, familie şi iubire…

Devii insuportabilă cînd începi să vorbeşti cu cel care nici măcar nu face efort pentru a te asculta, iar fiecare temă care te doare, te usucă pe dinăuntru devine alergică pentru cel ce ai vrea atîtea să-i spui.

 Taci! Analizezi!

Şi în final te schimbi tu!

Întelegi!

 Şi cel mai probabil pleci acolo unde  te aşteaptă! Dar te chinue  gîndul că tu vrei să fii anume aici unde nu te aşteaptă nimeni, nu te ascultă, nu te susţine şi nici măcar nu te vede.

Deşi, poate tu insinuezi situaţia sau nu o întelegi corect, dar e apsurd să continui ceva unde nu mai exista nimic, decît chipul simbolic al relaţiei, iar pe dinăuntru ea fiind goală.

Vorbeşte-mi ! Am atîtea să-ţi spun!

Acultă-mă! Vreau atîtea să aud!