Ţine-mă de mîină, vreau să fiu singură!

Paradoxal dar mereu ne gîndim la ceea ce ne lipseşte, decît să ne bucurăm de ceea ce avem.

Îndrăznind să spun ,,nu “ unor persoane am învîţat să-mi spun un mare ,,Da!” mie, ce mă face să fiu tot mai aproape de dorinţele mele.

Într-un cuplu mereu  ne străduim să fim responsabili de partea celuilalt, că trebuie, că  e vina cuiva, însă nu putem impune nimănui să simtă ceea ce simţi tu, şi nici să aibă obligaţia de a te face fericită. Eşti capabil să controlezi numai capătul ce vine de la tine a relatiei ,căci fiecare e responsabil de sentimentele lui.

Astfel, ţie îţi revine să te ocupi de extremitatea ta de relaţie şi numai de a ta!

Deşeurile provin din otrăvituri care subînţeleg aşteptări de la celălalt fără ca macar el să-şi de-a seama de dorinţele tale… Iar ţie nu-ţi revine decît să înăbuşi visele şi aşteptările.

A ţine de mîină nu înseamnă  a fi în doi. Doar timpul arată unde predomină dragoste, şi unde déjà  conveţuiesc persoane total diferite, care nu mai suportă prezenţa alteia. 

Pîna a ajunge la acest decalaj trebuie să învăţăm să dăruim, nu doar să aşteptam…

Nimeni nu te poate face fericit, căci atît fericirea cît şi nefericirea ta nu depinde  de altcineva...

Întrebînd pe fiecare ce este fericirea, răspunsul va fi mereu ceea ce le lipseţte dar nu ce are.

Am uitat să mulţumim  de darurile date de viata şi am încetat să ne mai bucurăm de fiecare clipă.

Ţine-mă de mîina vreau să fiu singură!

Singurătate în doi, subînţelege priviri fără cuvinte , atingeri cu înţelesuri, şi dragoste fără fapte.

Ţine-mă de mîina, nu asculta că tot îţi spun că vreau să fiu singură!

Singurul fel în care nu rişti să mori de sete este să devii izvor!