Familia perfecta.

Am cunoscut-o acum citeva luni, familia care, 

desi probabil are mii de defecte .. 

pentru mine pare a fi perfecta.

Necatind  la cariera, obstacole, griji, copii .....  au reusit sa faca fata tuturor  limitelor .. depasindu-si propriile forte pentru a putea inainta!

Sunt persoane care stiu sa savureze viata, stiu a pretui seri  la masa rotunda.. stiu a rezolva probleme impreuna.... si nu uita sa se bucure de dimineti  si duminici alaturi de ceea ce au mai scump.

Mereu ne  zbatem mai mult pentru ceea ce ne lipseste decit pentru ceea ce avem.

Ei mi-au aratat ca poate fi altfel... ca se merita, si exista lucruri fara de pret, care de fapt nici nu mai sunt lucruri...

Ei m-au invatat ca exista un ,, NOI!" acolo unde era doar ,,Eu!"... Tot ei sunt cei care mi-ai aratat ca grijile, casa , masa, gradina sau chiar si problemele te face mai uniti... 

Multi dintre noi nu stiu a face divizare intre casa si serviciu.. sau intre membrii familiei si colaboratorii pe plan profesional.... Insa, exista si persoane care stiu a mentine o limita bine delimitata intre doua vieti total opuse.

Ma bucur sa vad, cum din suflet, fara sa ceri nimic, oamenii vor sa se faca fericiti... se suprind zi de zi si totodata isi poarta de grija.. probabil atunci cind nu ai, pretuiesti asta cel mai mult...

Sau poate sunt lucruri prea obisnuite, pe care eu inca nu le cunosc?!

M-am indragostit de familia care nu o am.

O vreau!

Schimbarea..

Acum ca sunt acolo unde am vrut.. am ceea ce mi-am fi dorit.. am ajuns la limita care mereu o cautam..

 Ma intreb! Oare aici am vrut sa ajung?!

Nu poti fi in mai multe locuri odata.. la fel cum nici nu poti trai  doua vieti diferite,concomitent.

Nu stiu daca sunt in stare sa fac fata propriului vis...  uitam  a pretui... sau a savura momente.. 

Mereu ce va fi sau ce a fost devine mai important decit ceea ce ai  acum. 

E inutil sa incerci din  talpi sa fii ceea ce nu esti... 

Vreau!! Si chiar trebuie sa schimb tot!! Dar oare viata noua vine odata cu inlaturarea tuturor izvoarelor ce te leaga de personalitatea care ai fost?!

Noi suntem suma alegerilor noastra..dar nimeni nu te invata cum ar trebui sa fie ca sa nu dai gres... care e drumul mai usor..si unde trebuie sa pui punct sau unde trebuie sa te zbati si sa mergi inainte...
Deja am uitat a lupta, vreau sa mai lupte si pentru mine...Am depus prea mult efort acolo unde nu s-a meritat...Acum poate frica de-a gresi din nou..  ma impedica..

Oare din nou voi pierde...?!

Nu impun .. nu oblig si nici nu cer . caci cel care ma iubeste cu adevarat nu va cere nimic in schimb.

Nu ma va impune si nu va incerca sa schimbe .. ca ma iubit  asa cum sunt.. odata ce voi fi alta, probabil nu va fi deja atit de indragostit....

Nimic nu este imposibil dacă vrei cu adevărat.

Nimic nu este imposibil dacă vrei cu adevarat.

Atît de mult  apreciem ceea ce spun despre noi, că uităm a ne vedea chipul real .. uităm să ne descoperim,  să ne aflăm interiorul şi  cel mai grav e că încetăm să ne mai ascultăm.

A fi altcineva depinde total de tine.. a avea ceva , la fel …

Fiecare decizie îţi aparţine şi eşti acolo nu că te-ai dezamăgit sau cineva te-a adus, dar  eşti suma acţiunilor tale, deci nu ezita să începi azi, acum…

Unica punte de a echivala viaţa ta şi succesul este să te regăseşti, să ştii ce doreşti şi să cauţi soluţii pentru a obţine  ce meriti cu adevărat.

Oamenii care nu suportă singurătatea şi caută mereu ieşiri, companie, sunt  personalităţi care nu se suportă ..

De ce nu ar încerca întii să se regăsească, ca mai apoi să se poată pierde în mulţime, fiind individual.

Unii se plîng că trandafirii au spini… eu însă sunt bucuroasă că spinii au trandafiri.

Am uitat  a vedea partea bună a lucrurilor,  dînd mîinile jos înţelegi că ai mai multă putere decît ai crezut vreodată şi în faţa automat ţi se deschid o mulţime de uşi glisante care abea aşteaptă să porneşti spre ele.  

Unica  ta funcţie este  să te apreciezi , să te controlezi şi să-ţi menţii echilibru!

A avea un scop nu este o destinatie..este doar o treaptă din marea ta realizare.. nu te grăbi, analizează, căci indiferent cum apreciezi fiecare  lecţie a vieţii drumul pe  care il ai de parcurs este acelaşi.

 

Nu te întreba de ce ?! Întreabă-te pentru ce ţi-a fost dat?!

Nu există limite acolo unde persită dorinţa, nu există obstacol acolo unde e îmbinată  încrederea şi nu există nerealizabil acolo unde eşti sigur că vei ajunge!

Călătoreşte, iubeşte natura, muzica, deschide ochii că ai scăpat atîtea… visele devin realizabile atunci cînd crezi in ele, căci totul este posibil atunci cînd vrei cu adevărat!

Uită ce arăti la altii şi încearcă să te iubeşti şi  să descoperi cine eşti!

Ţine-mă de mîină, vreau să fiu singură!

Paradoxal dar mereu ne gîndim la ceea ce ne lipseşte, decît să ne bucurăm de ceea ce avem.

Îndrăznind să spun ,,nu “ unor persoane am învîţat să-mi spun un mare ,,Da!” mie, ce mă face să fiu tot mai aproape de dorinţele mele.

Într-un cuplu mereu  ne străduim să fim responsabili de partea celuilalt, că trebuie, că  e vina cuiva, însă nu putem impune nimănui să simtă ceea ce simţi tu, şi nici să aibă obligaţia de a te face fericită. Eşti capabil să controlezi numai capătul ce vine de la tine a relatiei ,căci fiecare e responsabil de sentimentele lui.

Astfel, ţie îţi revine să te ocupi de extremitatea ta de relaţie şi numai de a ta!

Deşeurile provin din otrăvituri care subînţeleg aşteptări de la celălalt fără ca macar el să-şi de-a seama de dorinţele tale… Iar ţie nu-ţi revine decît să înăbuşi visele şi aşteptările.

A ţine de mîină nu înseamnă  a fi în doi. Doar timpul arată unde predomină dragoste, şi unde déjà  conveţuiesc persoane total diferite, care nu mai suportă prezenţa alteia. 

Pîna a ajunge la acest decalaj trebuie să învăţăm să dăruim, nu doar să aşteptam…

Nimeni nu te poate face fericit, căci atît fericirea cît şi nefericirea ta nu depinde  de altcineva...

Întrebînd pe fiecare ce este fericirea, răspunsul va fi mereu ceea ce le lipseţte dar nu ce are.

Am uitat să mulţumim  de darurile date de viata şi am încetat să ne mai bucurăm de fiecare clipă.

Ţine-mă de mîina vreau să fiu singură!

Singurătate în doi, subînţelege priviri fără cuvinte , atingeri cu înţelesuri, şi dragoste fără fapte.

Ţine-mă de mîina, nu asculta că tot îţi spun că vreau să fiu singură!

Singurul fel în care nu rişti să mori de sete este să devii izvor!

Planul vieţii.

Ştiind că banii nu aduc fericirea, dar necrezind acest lucru , unii renunţă la fericire pentru a avea bani.

Deja în mintea fiecăruia este clar stipulat că prima etapa e de-a face o casă, masă, carieră şi mai apoi restu ca o remorcă,  în care se încadrează familia, copiii, fericirea.

Crede-ţi că părinţii noştri aveau un plan gata  cînd să venim pe lume?

Ei aveau o viaţă mai fericită, savurau din iubire, apoi făceau o nuntă, căci înainte se întemeia o familie  pentru a creşte copii, iar acum un copil nedorit, întimplător devine motivul fondării unei familii. Cu toate ca numeroşi, erau uniţi, erau familie de nedespărţit.

Ce aşteptăm?!

Credem că   dintii să ne săturam cu bani, apoi eventual şi automat vine  restu.

Uneori  déjà poţi avea tot, dar  dispare capacitatea de-a crea fericirea proprie.

Ce facem noi?!

Zi de zi tindem ca cineva să ne asigure, cineva să ne ajute, să ne facă fericiţi…

Dar noi ce facem?

Aşteptăm!

Pentru dorinţele ce vin din suflet nu trebuiesc bani, nu trebuiesc motive şi nici virstă…

Dacă părinţii noştri ar aştepta să întemeieze o familie cînd ar avea tot absolut , credeţi-mă, că noi nu am fi existat nici pîna  în ziua de azi.

A renunţa la fericire azi, e un prim pas spre a o amîna şi mîine.

Nu îndepărta-ţi oamenii care cel mai mult ii iubiţi, pe mai apoi, căci uneori acest ,,mai apoi” poate să nu fie. Pe cînd de la avere  rămii doar cu teama de a o pierde.

În loc să dormi la serviciu, adă-ţi aminte că cineva duce lipsă de tine, te aşteaptă, şi  vrea să-ţi acapareze atenţia..

Astfel, pierzi fărî să-ţi dai seama ceea ce ai avut  mai scump, cu preţul lăcomiei de-a avea mai mult.

Înţeleg că trebuie să fie o asigurare materială, dar nu  face-ţi exces din asta!

Savurează momentul. Nu aştepta ziua cînd va trebui să te căsătoreşti ori că eşti prea bătrîn şi nu se uită nimeni, ori că ai déjà un copil nedorit care  miine, poimîine va apărea pe lume. În aşa caz  familia ta devine un loc străin, un colţ  îndepărtat de visele tale. 

Nu fă un plan, lasă totul să vină de la sine şi nu aştepta averi, că cele mai fără de preţ comori se află în mintea,, sufletul şi visele tale..

Cariera nu te cuprinde noaptea, banii nu-ţi şterg lacrimile, şi succesul nu te aşteaptă acasă.

Mort cu ochii vii.

Deseori sîntem în situaţia cînd nu avem de ales, continuăm că aşa trebuie , nu din propria dorinţă, dar din necesitate impusă de fluxul societăţii.

De mici ştim că şcoala  îţi creiază primele trepte de viaţă, dar acolo nu te formezi ca personalitate, ci  devii copie a manualului.. iar profesorul  nu este interesat de personalitatea ta, dar de abilităţile de xeroxare a curicumului, deoarece este inadmisibil un răspuns propriu, trebuie să fii conform aşteptărilor lor şi conform celor zubrite şi memorate pentru a putea răspunde.

Şi cînd totuşi ne formăm ca personalitate?

Mulţi nu se pot debarasa de capcana asta şi déjà merg instantaneu pe calea care  fără să vrea i s-a destinat.

Dorinţa lui devine o umbră ascunsă în adîncul sufletului care zace, prinde  praf şi mucegai  aşteptînd că poate cîndva vei avea curajul să o  realizezi.

Te ineci, fără să intri în apă...

Ce facem pentru a ne realiza dorinţele?!

Aşteptăm!

Cineva nu-i obligat să-ţi asigure realizarea visurilor neexprimate. Astefel vei continua să aştepţi în zadar. În loc să faci un prim pas, tu faci contrariu - zaci în tine.

Povesteşti celor care le este în cot de durerile tale sau de dorinţele tale fără să-ţi dai seama.. căci nici nevoile, nici dorinţele nu se lasă la discreţia nimănui.

Dorinţa trebuie să o recunoşti, să o întelegi , să o trăieşti şi să-i dai posibilitate de  realizare.

În caz contrar devii ceea ce vor alţii, vei satisface dorinţa lumii înconjurătoare, pe cînd tu  te vei simţi un mort cu ochii vii , într-o viaţa străină, depărtată şi nu  cea care ai vrut-o tu.

Învaţă-te să comunici cu tine, să fii viu, să trăieşti, şi să te bucuri că poţi  să-ţi realizezi vise, dorinţe.. 

Şi nu doar visa dar fă ceea ce te poate ajuta să ajungi mai aproape de dorinţa ta.

Începe să te asculţi, să te înţelegi şi să fii unic în felul tău… căci  e inutil să trăieşti 70 de ani,

 murind de la 20.

Singurătate în doi.

Fiecare zi devine o nouă încercare de a acăpăra atenţia celui care ţi-l doreşti alături cel mai mult.

Devii  abuză a gîndurilor şi dorinţelor tale...

 Poţi fi singură în doi?

Limita survine atunci cînd deşi sînteţi un cuplu  aveţi momente care vă depărtează, nu aveţi despre ce comunica, povesti, zîmbi, nu mai aveţi de ce să  fi-ţi prieteni.. Sinteţi simpli concubini care nu se tem de a pierde unul pe celalalt, dar se tem de a pierde relaţia déjà inexistentă dintre ei.

 Cu timpul se epuizează tot: dorinţa, sexualitatea,  pe cînd adevărata relaţie se bazează pe respect, prietenie,sprinjin, atenţie, familie şi iubire…

Devii insuportabilă cînd începi să vorbeşti cu cel care nici măcar nu face efort pentru a te asculta, iar fiecare temă care te doare, te usucă pe dinăuntru devine alergică pentru cel ce ai vrea atîtea să-i spui.

 Taci! Analizezi!

Şi în final te schimbi tu!

Întelegi!

 Şi cel mai probabil pleci acolo unde  te aşteaptă! Dar te chinue  gîndul că tu vrei să fii anume aici unde nu te aşteaptă nimeni, nu te ascultă, nu te susţine şi nici măcar nu te vede.

Deşi, poate tu insinuezi situaţia sau nu o întelegi corect, dar e apsurd să continui ceva unde nu mai exista nimic, decît chipul simbolic al relaţiei, iar pe dinăuntru ea fiind goală.

Vorbeşte-mi ! Am atîtea să-ţi spun!

Acultă-mă! Vreau atîtea să aud!